|
BulgariaOferte turistice BulgariaBulgaria este o țară europeană situată în Peninsula Balcanică. Se învecinează cu România
la nord (în cea mai mare parte de-a lungul Dunării), Serbia și Republica Macedonia
la vest și Grecia și Turcia la sud. La est, teritoriul țării este delimitat de Marea
Neagră. Primele regate bulgare pe pământ european
s-au format în Evul Mediu timpuriu, în secolul VII. Toate entitățile politice
bulgare care au apărut mai târziu, au continuat tradițiile Primului Imperiu
Bulgar (632/681—1018), care în cursul existenței sale a acoperit cea mai marea
parte a Balcanilor furnizând alfabetul, literatura și cultura sa între
popoarele Europei de Est. Câteva secole mai târziu, în urma declinului celui
de-Al Doilea Imperiu Bulgar (1185—1396/1422), țara bulgarilor a intrat sub
controlul otoman pentru o perioadă de aproape cinci sute de ani. Războiul
ruso-otoman (1877-1878) a permis Bulgariei să se restabilească ca o monarhie
constituțională. Semnarea tratatului de la San Stefano marchează renașterea
statului bulgar. Bulgaria și-a declarat independența față de Turcia Otomană în 1908,
imediat după Revoluția Turcilor Tineri. După Al Doilea Război Mondial, Bulgaria
a devenit un stat comunist într-o zonă de influență a Uniunii Sovietice. Todor
Jivkov a dominat statul din punct de vedere politic pentru treizeci și trei ani
(perioadă între 1956 și 1989). În 1990, după Toamna Popoarelor, Bulgaria a
devenit o republică democrată capitalistă. Acum,
Formular de contact - |
![]() ![]()
Stiri
Localizare
Bucuresti - sector1, str. Dem I Dobrescu, nr. 15, bl. WILSON, sc. 3, ap.58
Tel.: +40 318 05 35 37 Fax: +40 318 16 40 53 e-mail: office@t-w-t.ro messenger yahoo id: twt_romania@yahoo.com skype id: twt_romania Click aici pentru harta! Link-uri importante
|
||||||||||||||||||||||||























