» Curs valutar
» Starea vremii
» Mersul trenurilor
Home Despre noi Cursuri limbi straine Termeni si conditii Stiati ca? Informatii Contact Cariere

Vacanta la schi

Schiatul (sau schi alpin) este o activitate sportivă de recreere care constă în coborârea pe zăpadă a unor pante cu schiuri puse în picioare.

Schiatul a evoluat de la schiul fond, datorită dezvoltării infrastructurii echipamentelor de transport a oamenilor (teleferice) în stațiunile de munte prin acestea schiorii erau duși până în vârful celor mai înalte pante, astfel încât bucuria coborârii pantelor lungi care altădată erau prea greu de urcat se putea face de mai multe ori. Acest sport este popular oriunde ninge sau există zăpadă combinată cu pante ale munților și infrastructură. Astfel pârtii de schii se găsesc în Europa, America de Nord, Japonia dar nu numai acolo.

Principala preocupare tehnică a schiorilor este cum să își mențină schiurile paralele, direcția de mers și viteza. Pentru un începător să întoarcă sau să oprească schiurile se folosește procedeul numit tehnic plugul, dar schiorii mai avansați folosesc alte metode mai avansate, rapide și mai elegante cum ar fi cristianele. Pentru a face o cristiană, schiorul trebuie să își rotească genunchii dar în același timp să își mențină corpul într-o poziție în care fața sa fie înainte catre vale, astfel încât numai genunchii și picioarele să se rotească. Această metodă este mult mai rapidă și se folosește la concursurile de coborâre.

Ca schior câștigi încredere atunci când schiezi pe o pârtie mai abruptă, mai lungă și mai rapidă. În Europa dificultatea pârtiilor se dă de culori, de la verde cele mai ușoare, urmate de albastre, roșii și negre fiind cele mai dificile. Totuși nu există o regulă peste tot astfel încât fiecare stațiune poate să își determine singură modul de marcare a dificultății pârtiilor.

Formular de contact -

Nume:

Adresa:

Telefon
Adresa ta de Email:

Adauga mesaj/comanda:
Contacteaza-ma inapoi pe Telefon
Contacteaza-ma inapoi pe Email
Cod anti-spam: Array
Introdu codul anti-spam:
Rezervari on-line hoteluriRezervari on-line hoteluriBlogul turistului informat
Stiri
Localizare
Bucuresti - sector1, str. Dem I Dobrescu, nr. 15, bl. WILSON, sc. 3, ap.58
Tel.: +40 318 05 35 37
Fax: +40 318 16 40 53
e-mail: office@t-w-t.ro
messenger yahoo id: twt_romania@yahoo.com
skype id: twt_romania
Click aici pentru harta!
Link-uri importante
Click for Bucharest Otopeni, Romania Forecast
Infoturism.ro - vacante, sejururi, circuite, cazari
PageRank Checking Icon